Home » Știri » Știri sociale » Obiective turistice în Neamț – minunatele biserici nu sunt totul. 12 locuri fantastice din acest județ

Obiective turistice în Neamț – minunatele biserici nu sunt totul. 12 locuri fantastice din acest județ

Pană Emanuela / 06.02.2021, 08:50

Turiștii care vizitează județul Neamț, situat în partea de nord-est a țării, în regiunea istorică Moldova, se pot bucura de o serie de atracții unice în România, care impresionează prin frumusețea lor naturală. Când spui Neamț, probabil te gândești Cheile Bicazului și la Masivul Ceahlău, însă aici mai există și câteva rezervații naturale, numeroase biserici și peșteri, cascade și chei. Mai multe detalii, în paragrafele următoare.

Obiective turistice în Neamț

Dacă și tu ești de părere că înainte de a vizita alte țări și orașe din străinătate, ar fi bine să explorăm și să cunoaștem România mai bine, am pregătit pentru tine o listă cu cele mai frumoase obiective turistice din județul Neamț, pe care o poți folosi pentru a-ți face planul de călătorie.

Această parte a României, încărcată de istorie, păstrează obiective de patrimoniu care merită văzute cel puțin o dată în viață, căci ne ajută să ne înțelegem mai bine trecutul. De asemenea, județul este foarte bogat în mănăstiri specifice z0nei Moldovei. Așadar, iată care sunt cele mai frumoase obiectibe turistice din Neamț:

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

1. Cheile Bicazului

Orice turist aflat în trecere pe drumul ce leagă judeţele Neamţ de Harghita va fi impresionat de Cheile Bicazului, care se remarcă prin mestuozitatea pereţilor de stâncă şi sălbăticia peisajului. Spectacolul naturii crește pe măsură ce urmezi drumul, care are o lungime de 8 kilometri.

2. Masivul Ceahlău

Este cu siguranță cel mai impunător munte din Carpații Orientali, așa că nu este de mirare că e căutat de turiști indiferent de sezon. Traseele, care te vor conduce prin locuri de o frumusețe sălbatică, sunt marcate de obiective naturale încărcate de legende.

3. Zimbrăria Dragoş Vodă 

Dacă ești iubitor de animale, atunci e musai să ajungi la Grădina zoologică „Dragoș Vodă“ sau „Zimbrăria“, așa cum mai este ea cunoscută. Rezervația cu zimbri este un loc frecventat în special de părinți cu copii, biletul de intrare fiind doar 3 lei pentru cei mici, respectiv 5 lei pentru adulți.

4. Cetatea Neamț

Intrarea în fortăreață se face pe puntea în arc de cerc suspendată pe pilonii de piatră, iar primul obiectiv pe care îl veți putea vedea inainte de a pătrunde în cetate este „cursa de șobolani“ – o capcană pentru cei ce voiau să atace cetatea. Pe latura de est a acesteia, la parter și demisol, vei descoperi închisoarea, monetăria, camera de provizii şi cuhnea (bucătăria), iar la etaj se găsesc „Neagra temniţă“, paraclisul „Sf. Nicolae“, o cameră de locuit, camera pârcălabului şi camera domniţelor.

5. Cuejdel, copia fidelă a Lacului Roşu

Numit uneori și „Lacul Crucii“, pentru forma pe care o are, Cuejdel este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România, însă, din cauza colmatării, a rămas în urma Lacului Roșu ca volum de apă.

6. Mănăstirile din „pădurea de aramă“

Alături de Suceava, județul Neamț este reputat pentru bogăția și frumusețea mănăstirilor pe care le deține. Cea mai mare densitate de biserici și schituri ortodoxe din județ se află în Târgu Neamț, iar cea mai veche ṣi însemnată aṣezare monahală din Moldova, denumită ṣi „Ierusalimul Ortodoxiei Române“, este Mănăstirea Neamț.

Citește și: Obiective turistice în Iași. 14 locuri de vizitat în acest județ plin de frumuseți

Minunatele biserici nu sunt totul

7. Muzeul de artă populară „Nicolae Popa“ – Târpeşti

Un alt obiectiv pe care nu trebuie să îl ratezi dacă treci prin Neamț este Muzeul popular Neculai Popa, situat la aproximativ 7 kilometri de centrul orașului Târgu Neamț. Aici vei putea admira creaţii populare din zonă, colecţionate de meşterul popular.

Muzeul de artă populară „Nicolae Popa“ din Târpești
Muzeul de artă populară „Nicolae Popa“ din Târpești

8. Casa memorială „Alexandru Vlahuță“ – Agapia

Aflată în localitatea Agapia, Casa memorială a scriitorului român Alexandru Vlahuță a devenit muzeu în anul 1958. Locuința din lemn în care, în prezent, este amenajat muzeul a fost construită de sora scriitorului, Elisabeta Vlahuță, și încă păstrează mobilierul original, tablouri cu membrii familiei, manuscrise, cărți, precum și obiecte personale ce au aparținut membrilor familiei.

9. Casa memorială „Ion Creangă“ din Humulești

Dacă ai ajuns în Neamț, trebuie să poposești măcar puțin și la Humuleștiul lui Ion Creangă. Atmosfera din interiorul și exteriorul locuinței te va purta înapoi în timp, în vremurile copilăriei lui Nică. De asemenea, aici vei putea descoperi frânturi din vremurile de altădată, materializate în fel și chip.

10. Curtea Domnească din Piatra Neamț

Acest ansamblu de monumente istorice se află pe un mic platou din centrul orașului, fiind întemeiat în perioada 1468 – 1475, de voievodul Ștefen cel Mare. Curtea Domnească din Piatra Neamț reprezintă o capodoperă a arhitecturii moldovenești, cu puternice influențe gotice.

11. Turnul lui Ștefan cel Mare

Un alt obiectiv turistic care iese în evidență este „Turnul clopotniță“ sau Turnul lui Ștefan cel Mare, construit în 1499. Această construcție are o înălțime de 19 metri, iar ceea ce o face cu adevărat specială este îmbinarea între planul pătrat și planul octagonal: până la înâlțimea de 7 metri turnul are un plan pătrat, iar de aici se transformă într-un octagon.

12. Stațiunea Durău

Stațiunea Durău, cunoscută și sub denumirea „Paradisul Vânătorilor“, este o oază pitorească a civilizației din Muntele Ceahlău, renumit pentru sălbăticia sa. Acest obiectiv are o frumusețe aparte iarna, pentru că aici există pârtii de schi și de sănii, însă își păstrează farmecul și vara, când este preferat pentru odihnă și plimbări în aer curat.