Home » Life & Style » Timp liber » Cel mai înalt munte din lume. Unde se află și ce înălțime atinge de fapt

Cel mai înalt munte din lume. Unde se află și ce înălțime atinge de fapt

Alexandru Cazacu / 25.05.2021, 14:30
Cel mai înalt munte din lume. Unde se află și ce înălțime atinge de fapt

Nu mulți știu că lanțul munților Himalaya este cel mai tânăr de pe suprafața terestră. Pe de altă parte, acești munți sunt cei mai înalți de pe Pământ. Află mai departe care este cel mai înalt munte din lume și ce înălțime are acesta.

Care este cel mai înalt munte din lume și ce înălțime atinge

După cum spuneam, în Himalaya găsim cele mai înalte vârfuri din lume. Printre acestea se numără: Vârful Everest cu o înălțime de 8.848 m, K2 ( 8.611 m), Kangchenjunga (8.586 m), Makalu (8.462 m), Lhotse (8.516 m), Cho Oyu (8.201 m), Manaslu (8.156 m), Dhaulagiri (8.167 m), Nanga Parbat (8.125 m) și Annapurna (8.091 m).

Așadar, Vârful Everest este cel mai înalt din lume, care avea până nu cu mult timp în urmă o înălțime de 8.848 de metri. Cu toate acestea, după ultimele măsurători s-a constatat că acesta este cu 0,86 metri mai înalt. Astfel, după un simplu calcul matematic, reiese că noua înălțime a Everestului este de 8.848,86 de metri.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

Înălțimea de 8.848 de metri a celui mai înalt munte din lume a fost determinată în anul 1954 de Studiul Indiei, însă pentru prima dată, Nepalul a efectuat propria măsurătoare a vârfului Everest. Patru topografi nepalezi s-au pregătit pentru această misiune, înainte de a se îndrepta spre cel mai înalt vârf din lume.

Cum s-a măsurat înălțimea Everestului

Trebuie să menționăm faptul că înălțimea munților este măsurată în funcție nivelul mediu al mării ca bază. Așadar, nu se poate afla cu exactitate unde se află partea de jos a muntelui. Specialiștii nepalezi au folosit Golful Bengal ca nivel al mării, însă topografii indieni au cercetat un punct mai aproape de Everest, lângă granița India-Nepal, dinspre golf, și au putut să ofere nepalezilor înălțimea în acel punct.

În felul aceste, din acel loc Nepal a construit o rețea de stații care se întinde pe aproape 250 km până în punctul în care Muntele Everest devine vizibil pentru prima dată, creând astfel un lanț de puncte care se pot măsura și adăuga. Așadar, noua înălțime oficială a Vârfului Everest este de 8.848,86 de metri.

Care este cel mai înalt munte din lume și ce înălțime are
Care este cel mai înalt munte din lume și ce înălțime atinge

Este sau nu Vârful Everest cel mai înalt din lume?

Cu siguranță, mulți dintre noi știm că Everestul este cel mai înalt munte din lume. Dar această afirmație este parțial adevărată. Mai exact, contează de unde începe măsurătoarea celui mai înalt munte de pe planetă, muntele Everest fiind cel mai înalt de pe uscat

Însă, măsurat de la baza sa de pe fundul oceanului, muntele hawaian Mauna Kea este cel mai înalt, cu un record de 9.170 m. Cu toate acestea, specialiștii calculează înălțimile culmilor muntoase de la nivelul mării (de la nivelul 0), potrivit shtiu.ro.

În concluzie, din cei 9.170 de metri ai Muntelui Mauna Kea, din Hawaii, doar 4.205 metri sunt la suprafața Oceanului Pacific. În plus, spre deosebire de Everest, care este ”în creștere”, muntele hawaiian scade anual cu 0.02 mm. Ce nu știe multă lume, este faptul că Mauna Kea este un vulcan inactiv. Acesta a erupt ultima oară acum cu peste 4.600 de ani în urmă. Ba chiar mai mult de atăt, acesta este și singurul vulcan hawaian care prezintă urme ale glaciațiunii.